Bârlogul Lupului (în germană Wolfsschanze, în română Bârlogul Lupului) a fost principalul cartier general operativ folosit de Adolf Hitler pe Frontul de Est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Buncărul este situat în provincia istorică a Mazuriei, la 8 kilometri de orașul Ketrzyn din nord-estul Poloniei. Însumând 80 de construcții fortificate, complexul dispunea de un aerodrom anex și acoperea o suprafață de 27 de hectare. Șapte buncăre din fier-beton, cu o grosime a pereților de până la 8 metri, erau camuflate într-o pădure deasă și înconjurate de sârmă ghimpată și de un câmp minat.[1]
Atentatul de la 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler făcut de Claus von Stauffenberg s-a desfășurat aici. Hitler a petrecut în „Bârlogul lupului” mai bine de 800 de zile, ajungând aici prima dată la 23 iunie 1941 și plecând ultima dată de aici la 20 noiembrie 1944.[2] Numele „Bârlogul lupului” i l-a dat chiar Hitler; era folosit în cercuri restrânse la începutul anilor 1930. Aceeași poreclă, „lupul”, a fost sursa de inspirație în alegerea numelor altor două centre de comandă: Wolfschlucht în Belgia și Werwolf în Ucraina.
Istoric
[modificare | modificare sursă]
Complexul de clădiri care încorpora buncărul lui Hitler se întindea pe o suprafață de 6,5 kilometri pătrați și a fost împărțit în trei zone de securitate.
Complexul era deservit de un aerodrom situat în apropiere și de o cale ferată.[2]
Tentativa de asasinat de la Wilczy Szaniec
[modificare | modificare sursă]
Hitler a sosit la noul său cartier general în 21 iunie 1941, iar din acest loc, pe care îl considera impenetrabil, urma să conducă forțele armate naziste până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși nu ieșea decât rar din bârlog, prudența Führer-ului nu a împiedicat tentativa de asasinat, aproape reușită, din 20 iulie 1944, când un grup de ofițeri a reușit să planteze o bombă în interiorul unei serviete. Aceasta a fost livrată de unul dintre membrii conspirației, Claus von Stauffenberg, în anticiparea unei adunări convocate de Hitler. Bomba a fost detonată cu succes, reușind să ucidă patru persoane, nu însă și pe Hitler.
Incidentul a condus la numeroase represalii, inclusiv la 5000 de arestări și la 200 de execuții.[3]
Invitați notabili
[modificare | modificare sursă]
Abandonarea buncărului
[modificare | modificare sursă]
În octombrie1944Armata Roșie a înaintat până la frontiera Prusiei de Est, în timpul Ofensivei Baltice. Hitler a părăsit permanent complexul la 20 noiembrie 1944 și, două zile mai târziu, a dat ordin ca întreg complexul să fie distrus. Buncărele au fost grav avariate de însăși armata nazistă, care a detonat, cu ajutorul unui singur piston, un sistem centralizat de demolare, cu scopul de a împiedica armata sovietică, aflată în plină înaintare, să le folosească.[35]
Detonarea a avut însă loc abia în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1945, la zece zile după inițierea ofensivei sovietice Vistula-Oder. A fost folosită o cantitate impresionantă de TNT, doar pentru un buncăr fiind necesare 8 tone de trinitrotoluen. În ciuda folosirii a tone de explozibil, majoritatea clădirilor au fost doar parțial distruse, datorită dimensiunilor uriașe și a structurilor eficient consolidate. Armata Roșie a cucerit complexul fără niciun efort două zile mai târziu, la 27 ianuarie. În aceeași zi, a fost eliberat și Auschwitz-ul. Zona a fost supusă unui procedeu de curățare a minelor terestre (peste 54.000 de mine), care a durat până în anul 1955.[36]
Ruinele s-au păstrat și astăzi, muzeul deschis reprezentând, tot timpul anului, o amintire sinistră a războiului.[37]
Note
[modificare | modificare sursă]
^Cavendish, R. (Ed.) (2009). Locuri Istorice din Patrimoniul UNESCO. În colaborare cu Unesco. Prefațată de Koichiro Matsuura, Director General Unesco. Editura Rao, p. 598.
^ abAdăpostul lupului
^ Cavendish, R. (Ed.) (2009). Locuri Istorice din Patrimoniul UNESCO. În colaborare cu Unesco. Prefațată de Koichiro Matsuura, Director General Unesco. Editura Rao, p. 598.
^11.02.1942, : pict., publisher (pl): National Digital Archives, accesat în
^10-13.01.1943, : pict., publisher (pl): National Digital Archives, accesat în
^05/06.08.1944, : pict., publisher (de): Prussian Heritage Image Archive, arhivat din original la , accesat în
^20.10.1941, : pict., publisher (de): Prussian Heritage Image Archive, arhivat din original la , accesat în
^06.07.1943, : pict., publisher (de): Prussian Heritage Image Archive, arhivat din original la , accesat în
^Cavendish, R. (Ed.) (2009). Locuri Istorice din Patrimoniul UNESCO. În colaborare cu Unesco. Prefațată de Koichiro Matsuura, Director General Unesco. Editura Rao, p. 598.
^Ruins of the ReichArhivat în , la Wayback Machine. DVD R.J. Adams (history and ruins of Wolfsschanze)
^Cavendish, R. (Ed.) (2009). Locuri Istorice din Patrimoniul UNESCO. În colaborare cu Unesco. Prefațată de Koichiro Matsuura, Director General Unesco. Editura Rao, p. 598.